Despre mine….
Acum trei ani de zile mi-am pierdut aproape de tot vederea! Aveam o pata alba-gri pe ochi, in centru, si vedeam doar periferic, nu si central. Distingeam forme, culori, miscare, dar nu recunosteam fetele oamenilor. Stiam cu cine vorbesc dupa voce, silueta, mers – si interesant era ca nu greseam. Cand deschideam o carte, daca pricepeam primele si ultimele doua litere dintr-un cuvant mai lung, stiam cuvantul. Pentru ca e adevarat ce incearca sa ne arate joculetele tampitele de pe Facebook: creierul face legaturi interesante. Desi nu e la fel de ok sa experimentezi pe propia ta piele chestia asta. Asa cum nu e prea simpatic nici sa iti dai seama ca atunci cand vezi foarte prost sau deloc, auzi mai bine. Sau simti altfel atingerile. Eu am observat asta dupa vreo 3 zile, deci, din pacate sau din fericire, suntem programati sa ne adaptam repede la orice.
Din zilele acelea imi amintesc oamenii care au fost langa mine. Multi, frumosi si toti eroii mei – oamenii prin care Dumnezeu mi-a redat vederea. Si imi mai amintesc un gand care ma urmarea zi si noapte. “Ce am scris ultima data?” Pentru ca nu mai puteam sa scriu si sa citesc. Deloc. As fi vrut atunci ca raspunsul sa fie, inevitabil “ultima data am scris ceva pentru sufletul meu”. Dar, cu toate ca si atunci scriam, si imi placea ce, raspunsul nu era asta! Iar asta durea uneori mai mult decat pata alba-gri din fata ochilor.
Au trecut de atunci mai bine de trei ani si eu sunt ok! De multe ori insa, cand privesc aiurea pe pereti si, din fericire nu mai vad pete alb-gri, ci culori, ma intreb acelasi lucru: “Ce am scris ultima data?.” Pentru ca desi scriu pentru serviciu, pentru proiecte, pentru altii, desi pun energie in fiecare cuvant, am senzatia ca niciun text nu are sufletul meu intreg. Si simt ca de asta am nevoie: sa ma privesc toata in cuvinte, ca intr-o oglinda. Despre asta o sa fie acest blog. Despre povestea unui suflet! Si a unei lumi – asa cum o simt eu! Nu o sa fie acelasi stil cap-coada, nu o sa fie doar despre ras sau plans, doar despre mine sau doar despre altii. O sa fie insa vesel, trist, evervant, amuzant, plictisitor, interesant, patetic, bipolar, copilaros, matur, analitic, destept si prost. Pe rand sau toate in acelasi timp! O sa fie sincer!
O sa fie, deocamdata, cel mai bun si fericit raspuns pe care eu il pot da, in orice situatie ( oricat de frumoasa sau de grea ar fi) la intrebarea: “Ce am scris ultima data?” Asa ca….”hello, world”! Imi pare bine de cunostinta! Voi ce ati facut ultima data pentru sufletul vostru?
8 Comments
Ma bucur sa am privilegiul sa fiu primul care raspunde gandurilor tale 🙂 Si ma bucur sincer ca ai inceput in sfarsit sa scrii. Imi place si numele ales, il percep foarte… exotic. Ca tequila, al carei miros iti intra probabil in nari la fiecare colt de strada.
Si mie imi placea candva sa scriu. Tineam un jurnal, pe care regret ca nu il mai gasesc. Intotdeauna gaseai un comic de situatie in el. De fiecare data cand il rasfoiam, realizam cate lucruri noi am invatat de la viata, cat de mult m-am maturizat cu fiecare pagina scrisa, cate greseli am facut si cate voi mai face. Am aflat ca imi place sa gresesc, sa ma arunc in necunoscut, sa experimentez, pentru ca toate imi ofera sansa sa invat ceva nou. Din pacate, azi, singurul jurnal in care ma mai uit este extrasul de cont, unde totul este o drama. Si de acolo am ceva de invatat, dar probabil ca nu am maturitatea necesara de a o face. Sau poate ca sunt rebel si nu vreau. I need to make up my mind on that.
Revenind asupra intrebarii in cauza, tot ce fac este pentru sufletul meu. Cafeaua de dimineata, caci acum ma trezesc devreme, si stii cine m-a ajutat sa realizez asta, atunci cand eu nu gaseam puterea sa o fac. Petrecutul timpului cu pisicutele. Fac asta zilnic si mereu plec de acasa incarcat cu energie pozitiva. Chiar si acum, in timp ce scriu, cea mare imi zace, lesinata de caldura, in brate si toarce. Sa continuam. Drumul pana la munca este tot ceva ce fac pentru sufletul meu. Conduc. Imi ofera o placer nemarginita. Imi beau calm ramasitele de cafea de dimineata cu RockFM in surdina. Bine, asta pana ieri, caci de azi nu ma voi mai bucura decat de drum si de sunetul tobelor de esapament al zeitei mele de otel, pe numele ei Morrigan. Iar la finalul zilei, ce isi poate dori mai mult sufletul meu decat sa fie asteptat de cele doua fiinte cu capsor mic si rotund, cu ochi mari si zglobii, care incep sa toarca de cum intorc cheia in usa? Poate ca foamea le impinge la gesturi necugetate, nu stiu… 🙂 Zilele mele monotone sunt perfecte in toata imperfectiunea lor. Si daca ar fi altfel, tot perfecte ar fi, din momentul in care ma trezesc. Pentru ca ma trezesc.
Ce am facut ultima data pentru sufletul meu? Am scris un raspuns pe un blog nou-nout, roz si care sper sa ma incante cat mai des cu mici parti din sufletul tau.
Draga Shob, bine te-am gasit aici si imi cer iertare pentru raspunsul intarziat! Vreau sa stii insa ca m-a emotionat ce ai scris si mi-a placut mai tare ca tequila (care nu imi intra in nari chiaaaarr la fiecare colt de strada, din pacate, ahahaha). Multumesc si pentru raspunsul la intrebarea de final si pentru marturisirile legate de jurnal. Da-mi voie sa mai aduag ca eu, asa cum te cunosc eu, cred ca inveti din orice, chiar si din extrasul de cont.
Hello, Kristia! Drumul pe care ai pornit este greu, dar purificator! Sunt foarte curioasa care va fi urmatorul articol . Astept calatoria ta !
Draga Ella, bine te-am gasit si abia astept sa facem calatoria asta impreuna! Ai dreptate in ce spui! Te imbratisez cu drag!
🙂 nice…
:)Multumesc!Cu drag!
Bună Kristia,
Articolul tău despre Mexic a ajuns în vizorul Ambasadei Mexicului în România și vrea să te invite la evenimentele de Ziua Națională, dar pentru acest lucru avem nevoie de datele tale.
Poți să mă contactezi la adresa de mail precizată de mine pentru a vorbi mai multe?
Zi frumoasă,
Roxana T.
Multumesc frumos pentru invitatie, discutam cu mare drag pe mail:)