Pentru mine, Mexicul are cu ce! (2)
A fost odata si sunt convinsa ca mai este…in tara lui Speedy Gonzales*
In Mexic poti sa vizitezi, sa experimentezi, sa faci si sa dregi o multime de lucruri! Orice activitate ai alege insa – de la urcat piramide, vizitat muzee sau urmarit telenovele, pune suflet!
Mexic e o tara pe care poti sa o vezi sau poti sa o simti! Sau, cel mai bine, si una si alta! Am inceput aici “Top 10 povesti mexicane” care fac pentru mine Mexicul…Mexic!” Am terminat postul la jumatatea listei, asa ca, sa continuam!
POVESTESTEA METROULUI PENTRU FEMEI SI A BUS-ULUI FARA STATII
Transportul in comun e o experienta in sine in Mexic. In special in capitala cu 21 de milioane de locuitori! Cat Romania adica! Acolo oamenii circula cu metroul sau cu un fel de conserva-cu-roti pe care o numesc “combi”. Ce e misto e ca aceasta “combi” nu tine cont de statiile oficiale niciodata, ci opreste daca ii faci cu mana si apoi te lasa fix unde ai nevoie. E mult mai aerisita ca metroul, intai pentru ca singura usa posibila e scoasa din tatani si apoi pentru ca, probabil datorita multitudinii de “combi”, nu se umple pana la refuz.
Metroul insa, e alta poveste! Acolo realizezi cat de mare e de fapt Ciudad de Mexico si ai impresia ca toti mexicanii mici s-au strans in vagoane ca sardelele. Ce e interesant e ca, mexicancele, satule sa stea conserva impreuna cu barbati prea pipaitori, au cerut ca metroul sa fie impartit pe sexe. Asa ca avem vagoane pentru barbati, unde pot urca totusi si femei, dar nu o fac, si vagoane pentru doamne, unde nu are voie nici macar picior de transexual, dar de mascul adult! Le e insa permis, normal, copiilor. Si uite asa se transforma calatoria cu metroul in Mexic intr-o actiune intre noi, las chicas, un fel de petrecere in pijamale fara pijamale. Poate nu e la fel de amuzanta experienta ca un party, dar e la fel de „zumzaitoare” - v-am zis doar ca sunt femei si sunt multe la un loc si nu cred ca va imaginati ca sunt toate mute.
POVESTEA SPUSA DE “LAS ESCARAMUZAS”
SAU CUM RAMAI O DOAMNA SI COCOTATA PE CAL!
Cand am luat prima data lectii de calarie chiar in Mexic, mie una imi era un pic…fricuta! Un pic mai mult, sa zicem! M-am linistit cand mi s-a spus ca daca eu sunt calma si calul e calm, ca el devine agresiv pentru ca pur si simte simte teama mea si se sperie si mai tare. Atunci am avut asa o senzatie ciudata de confort, ceva de genul “vai, ce dragut, deci si calutii pot sa fie morti de frica(utza) asa cum sunt eu, deci calutii ma inteleg, deci calutii sunt prietenii mei, deci nu imi mai e teama.”
Dar si din pozitia asta de mare curajasa mare, eu tot le admir pe fetele astea din Mexic numite escaramuzas. Imbracate in rochii colorate, cu fuste umflate si maneci bufante (adica incomod, va garantez, ca am incercat), “las escaramuzas” fac tot felul de coregrafii si smecherii pe cal. Ce sa zic, jos sombrero-ul!
In conditiile in care calaria dusa la rang de arta e sportul national in Mexic, merita sa le cunoasteti, sa vedeti un show live cu ele si, de ce nu, daca mergeti cu metroul in capitala mexicana in vagonul femeilor, sa imprumutati un costum ca al lor. E o experienta interesanta si puteti face poze faine. Stati linistite – fotografiile pot sa va arate doar ca pe niste amazoane ce sunteti, cand deja calariti cu faldurile in vant si nu trebuie neaparat sa surprinda momentele jenante in care va puneti fustele-n cap, la propriu, ca sa puteti sa va urcati pe cal! Adica sa nu credeti ca escaramuzas fac asta – ele au experienta si nu e cazul- dar unele domnisoare, care nu au neaparat talent de „muze-calarete”, sunt nevoite (nu spunem cine, ca poate nu se subintelege)!
POVESTEA DE NEPOVESTE A SARACIEI DEMNE, DAR DUREROASE
Ani de zile, Carlos Slim Helu, mexican get beget, a fost desemnat cel mai bogat om din lume! DIN LUME! Traia si facea bani in tara unde saracia se citeste prin prea multe locuri: pe ziduri scorojite din capitala, pe fete triste din metrouri si piete, in urmele lasate pe pamant de copiii desculti din satele sarace. Intr-o ora de stat la o terasa vin la tine peste 20 de oameni care iti cer bani! Spre deosebire de cersetorii din Romania, nu isi vand dramele, doar te privesc intr-un fel si, la naiba, ii cam crezi! Au in ochi un fel de amaraciune demna care te convinge! Cand nu apar cersetorii, s-ar putea sa te imprietenesti cu ospatarul care iti marturiseste ca, la mai putin de 25 de ani si cu un copil pe drum, a devenit dependent de bauturi energizante ca sa poata face fata celor doua joburi (poveste reala si mult mai emotionanta).
In Mexic si bogatii vor uneori sa para saraci. Am cunoscut si oameni care nu isi reparau cum trebuie masina sau nu isi varuiau casa ca sa nu arate ca au bani si sa ramana feriti de hoti. Inclusiv cel mai bogat om din lume traieste foarte nepretentios. Simplitatea lui pare excentricitate sau modestie in presa internationala, dar in Mexic modul acesta de viata poate fi inteles prin prisma unei alte povesti:
ADEVARATA POVESTE A VIOLENTEI MEXICANE
Forumurile si site-urile internatioale bubuie de istorii amenintatoare despre cat de violent e Mexicul. Esti sfatuit sa ai grija in ce taxi te urci, pentru ca ai putea fi rapit. Ti se spune sa nu ramai pe strada dupa lasarea intunericului, ca e posibil sa iti para rau! Sa nu scoti portofelul la vedere si nici sa nu extragi bani de la bancomat in vazul lumii! Si sa ai grija ca din cand in cand oamenii se impusca pe strada! Eu nu am patit nimic din toate aceasta! In cele 3 state mexicane unde am fost (Queretaro, Guanajuanto, Michoacan) plus capitala m-am simtit in siguranta! Mexicul nu e in niciun caz un camp de batalie cum s-ar putea intelege din fricile unora!
Cu toate acestea, poporul mexican mi s-a parut ca are in sange un anumit tip de violenta, manifestata mai subtil. Mexicanii par sa infrunte viata cu un anumit tip de agresivitate, invatat parca de-a lungul istoriei lor bataioase. Par ca o iau in piept si par ca de fapt, la o adica, daca e cazul, doar daca e cazul, te pot lua si pe tine in piept! In Mexic pana si profesorii , la protestele lor, incendiaza cladiri sau vandalizeaza masini ca sa atraga atentia!
In plus, daca stai in Mexic, nu ai cum sa nu afli despre razboiul intre cartelurile de droguri! Sau despre traficanti evadati din inchisorile de maxima securitate prin tuneluri sapate ca in Evul Mediu! Sau despre oameni intrati in inchisoare pentru fapte pe care nu le-au savarsit pentru ca au suparat pe cine nu trebuia!
Chiar si asa, ca turist, daca iti iei cateva masuri de precautie, esti mai in siguranta decat te sperie internetul si probabil decat crede mama ta, daca e la fel de panicata ca a mea!
PIETELE DE ARTIZANAT CARE SPUN POVESTI
Mexicanii sunt foarte mandri de artizanatul lor. De mastile lor traditionale, de oale si costume si bratari si de tot ce e facut de mana si are model popular! Cand cumperi un obiectel se uita la tine de parca ai cumpara o parte din istoria tarii si din viata lor!
Uneori vanzatorii din piete sunt dispusi sa negocieze preturile cu tine, dar mai mereu le vand turistilor mai scump decat localnicilor. Si mai mereu, in piata, gasesti macar o batrana care iti rupe inima cand iti spune ca asteapta sa cumperi de la ea ca sa poata lua masa pe ziua aceea. Si nu minte, pentru ca dupa ce achizitionezi ceva, merge si isi ia mancare de pe strada. Care mancare pentru tine are un pret, pentru ea altul!
Cam asa ar suna, din punctul meu de vedere, un top 10 al povestilor care fac din Mexic o experienta a sufletului. As mai putea sa mai adaug aici, ca bonus, istoriile reale despre samani care, cu ciuperci halucinogene sau cu un tip de cactus numit peyote, te tranporta pe bune pe alt taram. De poveste sau nu! De fapt, in Mexic, ca sa consumi ciupercile halucinogene sau cactusul asta nu ai nevoie neaparat de saman. Poti sa le gasesti si in multe piete! Bineinteles ca nu sunt tocmai legale (sunt tolerate in anumite in ritualuri religioase totusi) si bineinteles ca eu nu o sa ma pronunt in privinta lor. Mai ales ca nu le-am incercat pe niciunele ( da, stiu, am stricat toata distractia). O parte din prietenii mei mexicani au facut macar o data in viata o calatorie cu ciupercile halucinogene si cu peyote, mi-au povestit ce au trait si da, a fost…intr-un mare, dar foarte mare fel. Daca spun asta in sens pozitiv sau negativ, nu o sa dezvolt! Pentru ca e povestea lor, nu a mea si…Mexicul trebuie sa aiba si partea lui de mister, nu?
Nu stiu daca cele zece povesti arunca o lumina sau o umbra asupra unei tari de care, cu bune sau rele, eu m-am indragostit! Dar pentru mine, tocmai aceasta combinatie de interesant-bun-rau-frumos-urat-sarac-bogat-sensibil-altfel face Mexicul viu si face din el o carte de povesti!
*ok, apropo de subtitlu, mai e si tara lui Alejandro Inarritu, Frida Kahlo, Carlos Santana si a altora ca ei, dar cui nu-i place Speedy Gonzales?
No Comments